În perspectivă, o Asociaţie „Balint” şi la Chişinău

Balint

În perioada 25-27 septembrie a.c., la hotelul „Bradul Argintiu” din Izvoru-Mureşului a avut loc, după cum corect a relatat jurnalul „Informaţia Harghitei”, cea de-a XXII-a Conferinţă naţională „Balint”. Manifestare care, deşi gândită a se desfăşura doar la acest nivel, ne-a rezervat până şi nouă, organizatorilor, o surpriză foarte plăcută, întrucât, printr-o mobilizare de excepţie a doamnelor Hompoth Erika şi Veress Éva, coordonatoarele secretariatului tehnic, a fost transformată într-o Conferinţă naţională cu participare internaţională, mesajele scrise şi cele telefonice recepţionate în afara ţării fiind extrem de bine primite. Aşa am avut bucuria de a ne fi onorat cu prezenţa lor 5 colegi din Republica Moldova, 2 din Miami – SUA şi 3 din Ungaria.

Mai mut decât atât, reuniunea ştiinţifică din acest an a fost una ceva mai specială nu numai prin numărul celor ce au umplut sala de conferinţă şi sălile desemnate pentru grupurile „Balint”, ci şi prin numărul lectorilor foarte valoroşi, care au prezentat lucrări bine gândite şi de larg interes.

Dar pentru că o mare parte din lucrări şi autorii lor s-au amintit într-un articol care a apărut chiar în ziua de debut a lucrărilor, vă voi reţine în plus atenţia cu două postere, ambele realizate şi prezentate de câte o echipă din municipiul Cluj-Napoca: „Testarea percepţiei viscerale, de la fiziologie la emoţie” (dr. Lucian Pop, dr. Iulia Mureşan, prof. dr. Dan L. Dumitraşcu) şi „Teama în faţa dentistului” (dr. Andrei Picos, dr. Dan L. Dumitraşcu, dr. Alina Picos).

Cu ocazia cinei prieteneşti, în calitatea mea de preşedinte fondator al Asociaţiei „Balint” din România, am avut bucuria de a „unge” cu drepturi depline 7 noi membri, din care 2 reprezentanţi ai grupului de peste Prut. O echipă entuziastă, care s-a întors în Moldova cu dorinţa mărturisită de a porni şi acolo o activitate balintiană, pentru care Biroul asociaţiei noastre a promis ajutor profesional şi sprijin practic, cu deplasări ori de câte ori va fi nevoie la Chişinău.

În directă corelaţie cu subiectul, nu pot să nu amintesc faptul că, în fiecare a treia zi de joi a fiecărei luni, la sediul Colegiului medicilor din Miercurea-Ciuc, începând cu ora 18:30, va avea loc şedinţa ordinară a grupului „Balint”, la care sunt aşteptaţi medici, psihologi, cadre didactice, asistenţi medicali, preoţi, dar şi ingineri, patroni, alte persoane din alte categorii profesionale, din municipiu şi zonă. Important e ca în zilele premergătoare să ia legătura telefonic cu subsemnatul, liderul acestui grup.

VERESS ALBERT,
medic primar, Secţia de Psihiatrie a SJU Miercurea-Ciuc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *