O platformă menită să-i ajute pe doctori să facă față stresului de la muncă, lansată în Moldova

Deseori se întâmplă ca medicii să treacă prin sine suferința pacienților, iar acest lucru să-i macine mult timp. Există și situații mai complicate, care, de asemenea, pot afecta munca doctorilor, dar și tratamentul bolnavilor. Vorbim despre lipsa de comunicare dintre doctor și pacient, o problemă tot mai frecventă în țara noastră. Și dacă până acum specialiștii erau nevoiți să se descurce pe cont propriu cu propriile trăiri și frustrări, în curând ei vor putea apela la o metodă inedită de luptă cu emoțiile, dar și experiențele negative acumulate la serviciu.

Mai exact, în mai puțin de o lună doctorii din Moldova, dar și specialiștii din alte domenii, vor putea apela la Metoda Balint în lupta cu stresul acumulat la locul de muncă. Aceasta este o tehnică, prin intermediul căreia specialiștii vor putea să-și împărtășească experiențele negative legate de relația lor cu pacienții, iar cu ajutorul colegilor din domeniu, vor putea să identifice cea mai eficientă soluție pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

„Situațiile de criză dintre medic și pacient apar din cauza lipsei de comunicare. Atunci când doctorul poartă o discuție de suflet, emoțională cu pacientul, deseori relațiile pot fi îmbunătățite. Însă, aici apare o altă problemă, și anume faptul că emoțiile pacientului pot fi preluate de către medic. În acest caz, tratamentul pacientului nu poate evolua corect, dar și starea psihologică a medicului este afectată”, explică Veronica Calancea, psiholog clinician, dar și președintele Asociației Balint din Republica Moldova.

De altfel, metoda Balint a fost adusă în Moldova de Asociația Balint din Republica Moldova, înființată încă anul trecut. Membrii organizației intenționează să informeze trepat doctorii din țară despre posibilitatea de apela gratuit la această metodă, care în străinătate s-a dovedit a fi una eficientă în lupta cu situațiile de stres la locul de muncă. Metoda va fi lansată la începutul lunii aprilie, în cadrul unei conferințe științifice, cu participarea mai multor experți din străinătate. De asemenea, la eveniment pot participa atât psihologi clinicieni din țară, dar și medici de diferite specializări, care vor să afle mai multe despre tehnica Balint.

La modul practic, metoda dată presupune lucru în echipă – se creează un grup de medici, condus de unul sau doi lideri, care coordonează discuțiile. La astfel de întâlniri doctorii povestesc situațiile care i-au afectat cel mai mult, fie în relația cu pacienții sau cu colegii de muncă. După ce participanții își împărtășesc experiența, ceilalți membri spun ce cred despre situația dată, atât prin prisma doctorului, a pacientului, dar și ca simplu observator.  Imediat ce toți și-au expus părerile, doctorul vizat alege ce comportament să abordeze pe viitor în situațiile similare, luând în considerație și opiniile colegilor de breaslă.

„Ședințele date pot fi utile și pentru doctorii care participă în calitate de observator. Din cele expuse, el poate învăța cum singur să abordeze situațiile de stres pe viitor, adică să le prevină. Chiar dacă doctorii au experiență mare în domeniu, nu putem spune că ei sunt protejați de situațiile stresane, care-i pot afecta emoțional. De asemenea, doctorii învață să vadă lucrurile și prin prisma pacientului, ceea ce-i va ajuta pe viitor să construiască relații mai bune cu bolnavii”, susține Veronica Calancea, psiholog clinician.

Doctorul spune că această metodă ar trebuie aplicată cel puțin o dată la două săptămâni, iar toate discuțiile din cadrul grupului rămân confidențiale. De obicei, adaugă Calancea, la o astfe de ședință se discută cel mult trei cazuri.

„Este important ca aceste întâlniri să-i ajute pe medici să discute mai eficient cu pacienții, să descopere chiar și cauzele ascunse ale bolii, precum existența unui conflict, etc. Deseori patologiile au la bază factori psihologici. Ideal ar fi ca atunci când medicul află că boala unui pacient are origini emoționale, să-l direcționeze pe acesta la un psiholog, deoarece uneori omul doar prin discuție se tratează”, explică președintele Asociației Balint din Republica Moldova.

Specialista aduce și exemple în acest sens – „Unui pacient i se poate ridica indicele glicemic din cauza unui stres pe care-l are acasă și, oricât de multă insulină nu i s-ar administra, nivelul va fi la fel de ridicat. În astfel de cazuri doar înlăturarea stresului poate face ca indicele glicemic să revină la normal”.

De cealaltă parte, medicii practicieni salută ideea unei metode care să-i ajute să treacă mai ușor peste situațiile stresante, dar spun că din lipsă de timp nu știu dacă vor reuși să participe la astfel de întâlniri.

„Mi-ar fi interesant, dar nu voi participa, deoarece am un program încărcat. Nu știu unde aș mai putea găsi loc pentru aceste ședințe. Inițiativa este bună, în special pentru specialiștii tineri începători, care nu prea au experiență și mai greu fac față situațiilor stresante sau de criză”, a spus Alexandru Grumeza, medic neurolog la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie.

Vom preciza că Federația Internațională Balint a fost recunoscută oficial drept organizație neguvernamentală în 1986 de către Consiliul Europei, precum și de Organizația Mondială a Sănătății.

O platformă menită să-i ajute pe doctori să facă față stresului de la muncă, lansată în Moldova

Sursa:

http://www.e-sanatate.md/News/5524/o-platforma-menita-sa-i-ajute-pe-doctori-sa-faca-fata-stresului-de-la-munca-lansata-in-moldova

2 thoughts on “O platformă menită să-i ajute pe doctori să facă față stresului de la muncă, lansată în Moldova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *